ωє aяє Adunaтυяa D EmOlai
»V.I.P Fan«
 Din: DrEaKu'
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 4168
|
|
my fav  ...so....nu yo l am scris da mi o placut moolt....deci
ENJOY
E o duminica ploioasa si linisttita. Stropii de ploaie lovesc incet fereastra. In linistea ce plutea in casa, o batrana statea ganditoare si privea pe fereastra. Asculta glasul ploii ce isi canta melodia trista, in timp ce valurile mangaiau usor tarmul. (Casa era pe malul marii)
X: - Bunico! Se auzi din spatele femei. Aceasta intoarse incet capul.
Bunica: - Scumpa mea, ce te-a trezit asa de dimineata?
X: - Am planuri mari pt ziua aceasta!!
Bunica: - Nu prea cred ca o sa ti le poti indeplini…Si privi din nou spre fereastra.
X: - Ploua??? Ooo nu!!! Trebuia sa merg azi cu niste prietene sa inotam.
Bunica: - Ma tem ca va trebui sa o lasati pe alta data.
X: - Nu e corect.
Fata dadu sa plece.
Bunica: - Maia! Unde te duci?
M: - Sus.
Fata urca scarile lasand-o pe femeie din nou singura.
Trecu ceva timp si Maia cobori din nou. Ploaia tot nu se terminase, iar bunica ei parea tot mai adancita in ganduri. Fata dadu sa se intoarca deoarece credea ca femeia este atat de concentrata in ceea ce facea incat nici nu o va auzi.
Bunica: - Te-ai intors, Maia? Se intoarse si o privi. Fata avea o cutie prafuita in maini.
M: - Da…
Batrana se uita mai atent la cutie.
Bunica: - Ce ai in brate?
M: - Am gasit-o in pod. As vrea sa te intreb ceva.
Se apropie de ea si ii dadu cutia. Batrana o lua si se uita cu atentie. Scoase o poza, o sterse de praf si se uita timp de cateva minute la ea, apoi ii dadura lacrimile.
M: - Te simti bine?
Bunica: - Da, nu iti fa griji.
Femeia facu cativa pasi inapoi si se aseza pe canapea privind incontinuarea fotografia.
Maia se aseza langa ea.
M: - Era langa un CD. Fata il scoase din cutie si il arata.
M: - Cine sunt Tokio Hotel?
Femeia privi cateva clipe in gol.
Bunica: - Adica cine erau.
Maia vazu ca chipul femeii se intrista.
M: - Stii, daca nu vrei sa imi spui, eu plec. Nu trebuie sa te superi.
Bunica: - Tokio Hotel era o formatie extrem de cunoscuta cand eram eu de varsta ta.
Maia se aseza inapoi langa femeie.
M: - Erau din Romania?
Bunica: - Nu, erau din Germania. Toate fetele din intreaga lume erau innebunite dupa ei.
Si spunand acestea scoase o alta poza din cutie si i-o arata.
M: - Erau 2 baietzi si 2 fete?
Femeia rase incet.
Bunica: - Nu, erau 4 baieti.
M: - Ce? Dar sa stii ca inca vad foarte bine…aici sunt 2 fete.
Bunica: - Iti zic sigur ca sunt baieti.
M: - De ce esti asa sigura?
Bunica: - Daca o sa ma lasi sa continui o sa afli.
M: - OK, acum chiar sunt curioasa.
Bunica: - Deci unde am ramas?
M: - Spuneai ca toate fetele erau innebunite dupa ei.
Bunica: - Da, erau zeci de forumuri si fancluburi facute pentru ei de fanele din toate tarile.
M: - Wow, ai avut si tu?
Bunica: - Bine inteles. Rase ea. Si cunosteam multe multe fane din toata tara, unele chiar si din strainatate. Cu toate astea nici una dintre noi nu credea ca ii va vedea vreodata cu adevarat.
M: - Dar daca erau atat de cunoscuti nu mergeau in turnee?
Bunica: - Ba da, dar daca vrei sa stii, in tara noastra nu au ajuns niciodata.
M: - Dar tu i-ai vazut, nu?
Bunica: - Da…intr-o zi cand m-am intors de la scoala, parinti mi-au spus ca plecam in vacanta in Germania. Eram foarte fericita. Tin minte cu mi-am sunat toate prietenele si le-am spus.
M: - Si lasa-ma sa ghicesc. Excursia s-a amanat?
Bunica: - Nu, de ce?
M: - Deobicei asa se intampla.
Bunica: - Nu scumpo. Deci am plecat cu parintii in Germania si am fost cazati intr-un hotel de 5 stele in centrul Berlinului.
M: - Numai 5 stele??
Bunica: - Pe vreme mea acelea erau cele mai luxoase si mai scumpe. Dar te rog, nu ma mai intrerupe.
M: - Bine, iarta-ma.
Bunica: - Trebuia sa stam o saptamana acolo, iar eu eram foarte agitata de ce as putea face ca sa ii vad. Dar oricat m-am straduit nu am putut.
M: - Deci nu i-ai vazut?? Intreba fata uimita.
Bunica: - Iar m-ai intrerupt.
M: - Scuze.
Bunica: - Era ultima zi si urma sa luam avionul spre casa noaptea la 20:30. Le-am spus parintilor ca plec sa ma plimb, sa vad pentru ulima oara rasul. Au fost deacord. Mergeam singura pe strazile aglomerate ale Berlinului. Plictisita, am intrat intr-un magazin de bijuterii. Imi placeau foarte mult si eram decisa sa imi cumpar o pereche de cercei pe care ii vazusem in vitrina. Dar cand sa ii arat vanzatorului ce doream era sa fac atac de cord…ghici pe cine vazusem langa mine?
M: - Pe unul din ei?
Bunica: - Da, era Bill Kaulitz, solistul trupei. Mi se parea cel mai frumos baiat din lume, iar cand l-am vazut in realitate parea mult mai frumos decat in orice vis de-al meu.
M: - Te-ai dus la el?
Bunica: - Am incercat dar in fata mea a aparut un bodyguard imens. M-am luat la cearta cu el pana cand m-am trezit cu un sut in fund si afara din magazin.
Pe Maia o bufni rasul.
M: - Chiar ti-a dat un sut de ai zburat din magazin?
Bunica: - Eh…un mod de a o spune. Deci m-am trezit pe jos in fata magazinului. Cand am vrut sa ma ridic cineva imi intinse mana. Am ridiat privirea de jos. Nu-mi venea sa cred. Era chiar Bill. M-a ajutat sa ma ridic si apoi si-a cerut scuze pentru ceea ce facuze mai devreme bodyguard-ul sau. Am inceput sa ma balbai, mi se incurca limba in gura, dar am reusit intr-un final sa ii multumesc pt ca m-a ridicat.
M: - Si?? Te-a invitat la un frestaurant super luxos si scum?
Bunica: - Nu. Am plecat mai departe. El pe drumul sau, iar eu inapoi spre hotel.
M: - Dar…dar…poza pe care ai facut-o impreuna cu el??
Bunica: - Ti se pare ca asa aratam eu la 17 ani???
M: - Nu. Pari mult mai mare.
Bunica: - Pai lasa-ma sa termin. Deci m-am intors acasa in Romania, dar ceva se intamplase cu mine. Eram foarte trista, nu mai aveam pofta de mancare, nu mai vroiam sa ies cu prietenii in oras, nu mai aveam chef de nimic. Printii mei s-au speriat si m-au dus la docotr i-ar aceasta a ajuns la concluzia ca suferisem o depresie. Acesta le-a sugerat sa ma interneze,iar parintii mei l-au ascultat ca oile. Am stat internata in spital 2 ani.
M: - Cat?????????
Bunica: - Da, e o parte a vieti mele pe care nu prea mi-o amintesc cu placere. Dar sufeream atat de mult, eram atat de trista, incat doctorul a crezut ca sunt nebuna si ma internat intr-un spital de nebuni fara ca macar sa stea de vorba cu mine si sa afle care era motivul pentru care eram atat de trista.
M: - Inseamna ca singurul nebun era el.
Bunica: - Exact. Insa dupa mult timp mama si-a dat seama ce fel de om era docotrul. Atunci ma externat si a incercat sa vorbeasca cu mine. A inteles ce aveam si de ce sufeream. In cele din urma ma convins ca e o prostie, ca nu aveam de ce sa sufar, ca viata e altfel decat o credeam eu. Cam tarziu insa deoarece pierdusem 2 ani din viata.
M: - Mama ta a avut dreptate?
Bunica: - Banuiesc, insa eu nu o credeam intotalitate. Avem propriile mele conspiratii despre viata si nimeni nu putea sa ma convinga contrariul dar importat era ca a reusit sa ma scoata din depresie.
M: - Ce ai facut dupa?
Bunica: - Am invata din greu si am dat la facultatea de drept.
M: - Si ai reusit?
Bunica: - Nu din prima insa dupa mai multe incercari am devenit avocat, unul chiar foarte bun. Eram chemata la cele mai grele procese si castigam foarte bine. Mi-am cumparat propria mea casuta la malul marii.
M: - Asta e casa?
Bunica: - Nu, aceea era mult mai mica, dar era foarte buna pentru mine. O mobilasem pe gustul meu si imi traiam viata asa cum imi placea…dar cu toate astea simteam un gol in inima, o durere, ceva greu de explicat. Stiam ca se intamplase ceva in trecut ce ma facea sa simt aceasta durere, dar nu imi puteam aminti, iar mama nu a vrut sa-mi spuna de teama sa nu fac alta depresie. Era foarte fericita si foarte mandara de mine insa imi facea rau pt ca imi asundea un lucru important pentru mine.
Era foarte fericita si foarte mandara de mine insa imi facea rau pt ca imi asundea un lucru important pentru mine. Cu toate ca imi refacusem viata, aveam o cariera si tot ce imi puteam dori nu m-am putut indragosti de nimeni. Nu puteam iubi, ceva ma impiedica. Iar eu nu imi puteam da seama ce ea acel ceva, era groaznic.
Intr-o zi la tribunal mi sa spus ca trebuia sa reprezint pe cineva intr-un proces. Am spus ca e imposibil. Trebuia sa imi spuna de acest caz de mult insa ei nu au acceptat un refuz. Mi-au spus ca era vorba de o persoana foarte importanta. Intr-un final am acceptat. In ultimele 15 minute dinainte de proces mi s-a dat sa citesc dosarul. Era vorba de un barbat de 24 de ani care era acuzat de crima.
Restu chiar daca ti l-as spune nu l-ai intelege.
M: - OK, atunci treci direct la proces.
Bunica: - Am ajuns inainte lui. M-am asezat la biroul din lemn si ma cufundasem in niste hartii. Nu eram chiar foarte curioasa sa vad cine va fi clientul meu. Credeam ca va fi un proces ca oricare altul pe care il voi castiga cu vointa lui Dumnezeu.
Ciocanul judecatorului lovi masa semn ca procesul incepu. Fiind atat de cufundata in ganurile mele nici nu obserasem ca acuzatul se afla deja langa mine. M-am intors incet si l-am privit…am ramas impietrita. Era acelasi baiat pe care il vazusem cu 7 ani in urma. Acelasi par negru si bogat, acelasi chip misterios care ma fermecase complet.
M: - Era Bill?
Bunica: - El in persoana, desi tin sa recunosc ca nu am crezut pana nu l-am auzit pe judecator strigandu-i numele. A fost un proces destul de greu dar anii mei de experienta si-au spus cuvantul, l-am castigat.
M: - El te-a recunoscut?
Bunica: - Nu, ma schimbasem mult de atunci. Deci cum spunem, procesul s-a terminat cu bine pentru Bill. Tin minte ca in ziua in care s-a terminat procesul, pe holul tribunalului ma astepta Bill. Mi-a multumit ca l-am ajutat si si-a cerut scuze pentru ca ma luase asa pe nepregatite. Ca sa se revanseze ma invitat la o cafea.
M: - Si ai acceptat, nu? Adica asteptai asta de mult.
Bunica: - Am acceptat insa nu eram atat de hotarata cat ai fost tu acum. Imi era putin frica, nu chiar frica, dar simteam ceva ciudat. Asteptasem de asa mult timp momentul acela incat imi pierdusem speranta ca se va mai intampla vreodata.
Am mers impreuna la o cafenea, unde obisnuiam sa vin des. Eram atat de fercita, visul meu se implinise. Era chiar in fata mea si cu toatea astea nu imi venea sa cred.
M: - Si, s-a indragostit de tine? Te-a invitat la el?
Bunica: - Tu chiar crezi ca viata e atat de simpla? Nu, nu s-a indragostit de mine si nici nu m-a invitat la el, insa, am devenit foarte buni prieteni. Eram impreuna aproape tot timpul, mergeam la filme, ieseam in oras, eram ca doi copii.
Intr-o seara stateam pe balcon, in casea mea de pe malul marii. Stateam des acolo, imi placea sa stau noaptea pana tarziu si sa ascult valurile, dar in seara aia era ceva diferit. Era o noapte calda si un cer senin plin de stele. Cineva se apropia dinspre plaja. Mergea incet lasand urme in nisipul fin. Venea spre balconul meu. La inceput m-am speriat deoarece nimeni nu mai umbla noaptea pe plaja, dar apoi m-am gandit ca o fi un adolescent indragostit care a venit sa priveasca cerul. Dar cand a ajuns in lumina felinarului din fata casei mele mi-am dat seama ca nu era orice om, era Bill.
“Bill, ai innebunit, ce faci aici? Am intrebat eu foarte surprinsa de vizita lui.
“E o seara atat de frumoasa, de ce sa stau in casa?”
Avea dreptate. Era o noapte atat de calda si placuta.
“Nu vrei sa iesim?”
“Ba da, mi-ar face placere.”
Balciul tocamai sosise in oras si toata lumea se indrepta intra-colo. Am mers si noi. Cand am intrat pe poarta parca am intrat intr-o alta lume. Era plin de lumini si de muzica, de suntele si rastele copiilor. Ne-am lasat dusi de val, amintindu-ne de copilarie si ne-am distrat de minune.
M: - Nu mi se pare a fi cine stie ce.
Bunica: - Atunci nu era ca acum cand poti sa mergi in fiecare seara la parcul de distracti sau la discoteca. O data in an era balciul si atunci toata lumea isi dorea sa mearga. Inchipuieti ca pentru noi era ceva deosebit sa vedem atatea lumini si jocuri. Acum lasa-ma sa continui. Tarziu, spre dimineata am ajuns inapoi pe plaja. Eram obositi asa ca ne-am asezat putin. Noaptea era pe sfarsite insa stelele se mai vedeau inca.
Priveam ganditoare in larg asteptand ca soarele sa rasara cand cineva ma cuprins de mijloc. Am intors capul. Bill ma tinea in brate si privea si el in larg. Cand a vazut ca m-am intors spre el, a lasat capul pe umarul meu si ma strans puternic in brate. S-a apropiat usor de fata mea si m-a sarutat. Imi e foarte greu sa iti explic ce am simtit in acel moment. Inima a inceput sa imi bata cu putere incat o puteam auzi. Am simtit sangele pulsandu-mi prin vene si o senzatie de caldura cuprinzandu-mi trupul. Totul s-a terminat insa in cateva secunde. Am inchis ochii si am intors capul. Cand i-am deschis am vazut primnele raze de soare iesind parca din apa.
Bill s-a intins pe nisipul fin. Am lasat capul pe pieptul lui, iar el a inceput sa se joace cu degetele prin parul meu. Ii auzeam inima batand, dar cu fiecare bataie pleoapele mele deveneau din ce in ce mai grele pana cand ochii mi s-au inchis si am adormit.
Cand m-am trezit eram acasa in patul meu. M-am ridicat repede si am privit in jur. “A fost un vis? A fost doar un vis, nimic nu a fost real??” Imi spuneam eu incet. Am coborat incet scarile si am mers in bucatari. Era acolo. Aranja pe masa o vaza cu flori frumos colorate.
“Sunt foarte frumoase.”
“Hei, te-ai trezit?” A venit la mine si m-a luat in brate. S-a uitat in ochii mei apoi m-a sarutat. Din nou am simtit acel sentiment. Imi doream sa nu se mai termine. Imi doream ca acel sarut sa dureze o eternitate.
M: - Si lasa-ma sa ghicesc, ati fost impreuna pana la sfarsit.
Bunica: - Nu. Dupa cum ti-am spus Bill facea parte din Tokio Hotel asa ca trebuia sa plece des in turnee.
M: - Nu te lua cu el?
Bunica: - Nu prea puteam eu sa plec. Eram avocat si lumea avea nevoie de mine. Dar cand aveam putin timp liber ni-l petreceam impreuna. Imi placea atat de mult sa stau cu el si sa il tin in brate…dar nu apucam sa fac asta prea des. In ultimul timp incepuse sa ma evite cam mult motivand ca este ocupat cu formatia si ca are foarte mult de lucru. Intr-o zi a venit la mine si mi-a zis ca are concert in Anglia si ca trebuia sa plece in seara aceea. Am izbucnit in lacrimi. Nu mai suportam. Tot timpul el era plecat in turnee sau era la studio, nu mai avea timp deloc pentru mine.
“E ultimul concert din acest an si peste o saptamana ma voi intoarce. Vom si impreuna, doar noi doi.” Si m-a luat in brate si m-a sarutat.
Oricat am incercat eu sa il opresc, cum s-a inserat, a si plecat. Imi era foarte greu dar gandul ca vom fi impreuna de Craciun (era luna noiembrie) ma facea sa zambesc din nou.
Saptamana a trecut si m-am dus la aeroport, ca defiecare data ca sa il astept. Nu mi-a dat nici un telefon, defapt nu ma sunase toata saptamana. Am asteptat crezand ca avionul are intarziere…dar…s-a facut seara si el tot nu a aparut. Priveam in jur…toata lumea plecase. Eram singura. Un domn s-a apropiat de mine.
“Ce faceti aici la ora asta? Toate avioanele au sosit.”
“Asteptam pe cineva. Sunteti sigur ca toate avioanele au sosit, adica nu a avut nici unul vre-o intarziere sau Doamne fereste vre-un accident?”
“Nu, va asigur ca toate zborurile s-au terminat cu bine. Mergeti acasa. Poate persoana pe care o asteptati va veni maine sau a ales alt mijloc de transport”
“Multumesc.”
L-am ascultat si am mers acasa. In noaptea aceea nu am putut sa dorm. “Daca a patit ceva? De ce nu a venit? De ce nu a dat macar un telefon?” Gandul ca Bill ar fi putut pati ceva ma ingorezea, nu-mi dadea pace. Il iubeam prea mult ca sa cred ca ar fi in stare sa ma minta sau sa ma insele, insa zilele au trecut si Bill tot nu a dat nici un semn. Nu stiam ce sa mai cred, eram disperata. M-a gandeam tot timpul ca a patit ceva si ca are nevoie de ajutor, iar eu nu pot face nimic.
Zilele au trecut si Ajunul Craciunului a sosit. Era o dimineata rece. M-am ridicat usor din pat si am coborat scarile. Mi-am adus aminte de seara aceea in care am fost la balci si cum l-am gasit dimineata in bucatarie.
Am alergat spre bucatarie sperand ca il voi gasi acolo, dar nu am gasit nimic. Vaza de flori pe care el o aranjase era inca pe masa cu florile vestejite in ea. Cateva lacrimi s-au prelins pe obrajii mei. Trebuia sa accept ganul ca Bill nu mai exista sau cel putin ca nu mai exista pentru mine. Mi-am pregatit cafeaua ca in fiecare dimineata si am lasat-o putin sa se reaceasca langa o fereastra. Aburii fierbinti au inceput sa dezghete fereastra si prin ea se putea zari marea inghetata. Afara nisipul era acoperit de zapada. Nici nu observasem cand s-au intamplat toata acestea.
Mi-am baut cafeaua in liniste apoi am plecat sa ma plimb putin prin oras. Magazinele erau pline cu decoratiuni de Craciun si cu oamenii de zapada. Strazile erau pline de oamenii care se grabeau sa isi faca ultimele cumparaturi sau sa cumprere cadouri celor dragi. M-am oprit intr-un loc unde sa vindeau brazi. Vedeam copii fericiti cum alearga printre ei si parintii acestora cumparand cate un bratut pentru as decora casele.
Afara se inserase. M-am gandit ca daca imi voi cumpara si eu un brad si daca il voi impodobi ma voi simti mai bine, deoarece asta era partea mea preferata din Craciun.
Am ajuns acasa si am asezat bradul intr-un suport, chiar langa fereastra. Am scos din dulap globurile si beculetele si le-am pus pe masa. Am inceput sa impodobes bradul in timp ce de afara se auzeau colinde. Am scos apoi steluta aurie si am pus-o in varf. Mi-am adus aminte de copilarie si de tata care de fiecare data cand aseza steaua in varful bradului ne spunea, mie si fratilor mei, sa ne punem cate o dorinta. Nu prea mai credeam in acest obicei dar am inchis ochii si mi-am pus dorinta.
“Imi doresc ca Bill sa se intoarca la mine”, am repetat apoi in soapta si am privit pe fereastra. Fulgii mici de zapada au inceput sa se joace prin aer pana cand au acoperit tot. Nu mai puteai sa vezi prea mult din cauza lor.
M-am asezat pe pat si am inchis ochii. Am inceput sa ma gandesc la toata viata mea, cand am simtit niste maini reci acoperindu-mi cohii. Am tresarit speriata dar o voce calda ma intrebat:
“Ghici cine-i?”
Era vocea lui Bill. M-am intors brusc si l-am vazut.
“Doamne, nu imi vine sa cred. Bill!!” Am exclamat fericita si l-am imbratisat.
“Iubirea mea, iarta-ma, imi pare atat de rau, am fost un prost. Am avut ochii inchisi, nu stiu ce a fost in capul meu. Te rog iarta-ma.”
Ma strangea foarte tare in brate si cateva lacrimi au inceput sa ii se prelinga pe obrajii rosii si calzi. Mi-am dat seama ce facuse si poate am fost putin furioasa pe moment, dar eram atat de fericita ca e aici incat l-am iertat.
Ne-am asezat amandoi pe canapea langa foc si a inceput sa imi povesteasca tot ce a facut si si-a cerut ieratre inca o data. M-a strans puternic in brate apoi o a ingenunchiat in fata mea, a scos o cutiuta din buzunar si a desfacut-o. Inauntra era un inel din aur cu 3 diamante. Era superb.
“Vrei sa fii sotia mea?”
“Da!” I-am raspuns cu vocea tremurata si cu ochii plini de lacrimi.
Maia a luat poza cu Bill in brate si s-a dus langa fereastra.
M: - Va-ti casatorit? A intrebat ea stant cu spatele la femeie.
Bunica: - Da si peste un an s-a nascut primul nostru copil, o fetita.
M: - Mama?
Bunica: - Exact, Maia! Bill a fost bunicul tau!
Fata stragea poza in brate si se uita in continuare pe geam. Cateva lacrimi au cazut uspr spargandu-se de podea.
M: - A fost? A intrebat incet, cu o voce tremurata.
Femeia a lasat capul in jos. Lacrimile ii impaienjeneau privirea. Maia s-a asezat langa ea.
M: - A fost?
Bunica: - Da…Bill a murit in ziua in care mama ta a implinit 10 ani.
M: - Dar de ce nu am auzit-o niciodata vorbind despre el?
Bunica: - Probabil nu a vurt ca tu sa suferi.
M: - Sau poate nu a vurt ca ea sa sufere. S-a inchis in ea incercand sa uite durerea. De aceea e atat de trista uneori.
Bunica: - Probabil.
Femei a intors capul si s-a uitat pe fereastra. Ploaia sa oprit. S-a ridicat de pe canapea. S-a incaltat apoi a deschis usa.
M: - Unde pleci?
Bunica: - Sa ma intalnsec cu bunicul tau.
M: - Dar…dar…unde?
Bunica: - La cimitir!
M: - Asteapta putin…vin si eu!
The end!
6.8KB
_______________________________________
|
|
!!!!
